Inca nu...

Nu mi-a revenit inspiratia :))...Mi-am adus aminte de o poezie pe care a scris-o o cunostinta acum ceva mult timp dar e simpatica si draguta si poate veti vrea sa o impartasiti cu cineva drag...
"Am sa-mi ascund sarutul in palma ta,
Sa uiti de el acolo ,sa nu mai stiu nici eu,
Si cand va trece timpul peste fiecare
Atunci cand vei fi singur si cand iti va fi greu
Atunci cand amintirea-mi suava si plapanda
Din sufletu-ti ca fumul de mult va fi pierit
Cand eu voi fi tacere sau lacrima sau umbra
Si nici n-o sa tii minte c-odata ne-am iubit
Cand o sa doara viata si-o sa inveti ce-i plansul
Si-n jur nu va fi nimeni sa-ti stearga lacrima
Atunci din intamplare ,sa-mi regasesti sarutul
Farama mea de suflet,uitata la tine in palma..."
Daca o recunoasteti sau o atribuiti unei persoane cunoscute spuneti-mi ca poate avem pe cineva in comun:d

Speranta

Totul s-a sfarsit odata cu stingerea luminii vii.
Totul a avut un inteles.
Acum totul e o mare de nimic...
Ce rost mai are sa traim,
cand stim ca tot acolo ne ducem?
Ce rost mai are viata,
cand moartea e mai puternica decat ea?
Ce rost mai are sa cautam semnificatii intortocheate
Cand nu ne ajuta la nimic.
Lacrima cade pe pamant si este absorbita
Si noi suntem absorbiti de necunoastere...
Totul are un sfarsit si un inceput,
O noua sansa ni se ofera
Pacat ca ne ofilim inainte de a o consuma...